Icoana cu Maica Domnului Grabnic Ascultătoarea
Icoana cu Maica Domnului Grabnic Ascultătoarea
Nu am putut încărca disponibilitatea pentru ridicare

● Icoana Maicii Domnului “GRABNIC-ASCULTĂTOAREA” - Maica Domnului Gorgoepikoos - de la Mănăstirea Dohiariu din Muntele Athos.
● Icoana a fost zugrăvită în tehnica fresco în secolul al XI-lea, în timpul stăreţiei egumenului Neofit, și a fost expusă în exteriorul peretelui vestic al trapezei Mănăstirii Dohiariu.
În 1664, un călugăr, Nil, care obişnuia să treacă zilnic cu o făclie aprinsă prin fața sfintei icoane în drum lui către trapeză, a auzit o voce cere-i spunea să nu mai afume icoana. Călugărul a crezut că este o glumă a vreunui frate şi a ignorat acea voce, continuând să treacă cu făclia fumegândă, dar câteva zile mai târziu acelaşi glas l-a mustrat şi apoi a orbit. Pocăindu-se, Nil s-a rugat în faţa Icoanei Maicii Domnului şi a implorat-o să-l ierte şi să-l vindece, minunea petrecându-se, tot vocea Maicii Domnului l-a anunţat că a fost iertat şi i s-a redat vederea. Dar i s-a mai spus următoarele: „Spune, deci, fraţilor că eu sunt îngrijitoarea şi ocrotitoarea mănăstirii. Toţi cei care vor avea nevoie de ajutor să alerge către mine şi nu-i voi trece cu vederea. Drept aceea, să se numească această Icoană a mea «Grabnic Ascultătoare».”
Icoana Maicii Domnului «Grabnic Ascultătoare» este cea mai căutată şi renumită Icoană a Maicii Domnului din întreg Sfântul Munte Athos.
● Icoana are pe suportul din lemn un strat de foiță metalică aurie; ea poate fi aşezată pe birou sau perete, are dimensiunea de 10X13 cm și este protejată cu un geam.
● Țara de origine: România
● Obiect sfinţit †
Share
